fbpx
6.-Tanzanit-creați-de-Stuart-Weitzman-1
Cei mai scumpi pantofi vanduti din toate timpurile

Pantofii sunt o piesă care nu poate lipsi dintr-o ținută și nici din garderobă. Ca urmare a complexității acestei piese vestimentare, în anul 2019 s-a stabilit deja topul celor mai costisitori pantofi din lume și nu vorbim de sute de mii de dolari, ci de milioane. Creatoarea de modă Coco Chanel și-a îndreptat atenția foarte mult spre pantofi și era de părere că ”o femeie cu pantofii potriviți, nu este niciodată urâtă”.

Printre primele lucruri observate la o persoană, sunt pantofii. Toată lumea observă ce porți în picioare, iar acesta este unul dintre motivele pentru care mulți dintre noi își aleg cu foarte mare grijă pantofii. Ceea ce porți te reprezintă, uneori îți poate schimba și viața, la fel ca și în cazul Cenușăresei.

Pantofii se numără printre cele mai importante lucruri din garderobă, iar cei mai scumpi pantofi din lume au un preț exorbitant, dar arată foarte elegant. Va prezentam mai jos un top inspirat din publicatia The Rich Times care cuprinde cele mai scumpe perechi vandute din toate timpurile/

  1. Jada Dubai în colaborare cu Passion Jewellers – preț 17 milioane $.
Jada-Dubai-în-colaborare-cu-Passion-Jewellers

Pantofii creați de marca Jada Dubai costă o avere, dar arată pe măsură. Cea mai scumpă pereche de pantofi din lume s-a lasnsat la hotelul Burj al Arab din Dubai. Brandul Jada Dubai creează doar încălțăminte cu bijuterii. Pietre prețioase și semi-prețioase se regăsesc pe această pereche de pantofi, pentru a creea eleganță, spun ei. Stilul acestora este stiletto, iar materialele din care sunt confecționați sunt mătasea, aurul și pielea. Pe lângă materialele calitative și scumpe, pantofii au 236 de diamante și un diamant de 15 carate-D.

Maria Majari, co-fondatoarea a spus că aceasta este singura pereche din lume, Passion Diamod Shoes și a avut nevoie de crearea mai multor protitipuri pentru obținerea pantofului perfect. Chiar și logo-urile companiilor creatoare sunt inscripționate pe talpă, din aur, într-un mod foarte subțire pentru a nu incomoda piciorul.

2. Debbie Wingham High Heels – preț 15,45 milioane $.

Cunoscuta Debbie Wingham a creat o pereche de pantofi a căror tocuri sunt placate cu metale prețioase, dar și o piatră rară. Aceasta este cea mai recentă creație a ei, în colaborare cu Chris Campbell. Perechea de pantofi sofisticată, creată de Wingham și Campbell are corpul pantofului confecționat din platină, fermoarele și tălpile din aur solid, piele vopsită în aur de 24 de carate și cusături realizate cu fire de aur de 18k. Pe exterior au folosit aur roz pentru contrast și flori de Iasomie.

Această pereche de încălțăminte a fost comandată pentru o zi de naștere specială, în Dubai. Debbie Wingham declară că foarte mulți dintre clienții ei optează pentru astfel de încălțăminte, care ajunge să fie purtată de maxim 2 ori în viață. Clienții le păstrează într-un seif datorită pietrelor prețioase din care acestea sunt confecționate.

3. Pantofii Harry Winston – preț 3 milioane $.

Cu o durată de finalizare de două luni, replica pantofilor roșii din Vrajitorul din OZ, au 4,600 de rubine cu o sumă de 1350 de carate. Harry Winston a creat pantofii Ruby la ce-a dea 50-a aniversare a clasicului Vrajitorul din OZ. Pantofii originali au fost creați folosind doar paiete roșii simple, spre deosebire de cei creați de Harry.

4. Stuart Weitzman pentru Rita Hayworth – preț 3 milioane $.

Creați cu rubine, safire și pietre prețioase, perechea de pantofi pentru Rita Hayworth a costat 3 milioane de dolari și în prezent sunt deținuți de Yasmin Aga Khan, fiica lui Rita Hayworth. Tocurile pantofilor sunt confecționate din satin, rubine și diamante. În vârful pantofilor se află satin și au fost modelați după o pereche de cercei preferați a regretatei actrițe.

5. Pantofii Cenușăresei, creați de Stuart Weitzman – preț 2 milioane $.

Pantofii Cenușăresei nu au putut trece neobservați, așadar Weitzman a creat o replică perfectă a acestora. Confecționați din piele italiană fină, 565 de diamante, dantelă și material transparent, aceștia au și un diamant dar de 5 carate. În lumina reflectoarelor, perechea de pantofi a Cenușăresei își lasă diamantele să strălucească, dând senzația că sunt din sticlă. Au fost purtați pentru prima dată de Alison Krauss în anul 2004, la Academy Awards.

6. Pantofi din Tanzanit, creați de Stuart Weitzman – preț 2 milioane $.

Împreună cu Eddie Le Vian, Stuart Weitzman a conceput o pereche de pantofi din tanzanit. Acesta este un nestemat prețios a cărei culori este albastru și a fost descoperit de bijuriterul Tiffany din Tanzania. Au un toc înalt care este încrustat cu diamante de 595 de carate, iar curelele au 2 de diamante și pietre de tanzanit. Sunt lucrați rafinat, într-un cadru argintiu care lasă tanzanitul să iasă ușor în evidență.

7. Creația lui Jason Arasheben pentru Tom Ford – preț 2 milioane $.

Perechea purtată de Nick Cannon în finala Americanii Au Talent a fost creată special pentru el. Bijutierul Jason Arasheben adaugă o bijuterie de lux, la o talpă creată de Tom Ford. Jason a declarat că Nick Cannon a cerut să i se confecționeze cea mai scumpă pereche de pantofi din lume pentru un eveniment atât de important. Pe toată suprafara pantofilor sunt doar diamante.

8. Stiletto din Rubine creați de Stuart Weitzman – preț 1,6 milioane $.

Cunoscut pentru recordurile sale în materie de pantofi, Stuart Weitzman a fost inspirat de Harry Winston prentru recrearea pantofilor din Vrăjitorul din OZ. Acesta a creat o pereche de Stiletto, confecționați din platină și rubine, o versiune mai nouă a acestora. Pantofii au 642 de rubine rare, de 123 de carate. Deși trebuiau să își facă debutul în anul 2003, s-a amânat din cauza războiului din Irak. În același an, după război, au fost expuse în incinta Harrod, la Londra.

9. Sandale din Platină, creați de Stuart Weitzman – preț 1,06 milioane $.

Despre acești pantofi se spune că au un singur defect – prețul de 1 milion de dolari. Create cu mare atenție, din diamante tăiate în formă de pere, 464 la număr, sandalele din platină sunt însăși perfecțiunea. Au bretele din pietre prețioase care se pot detașa și se pot purta drept colier sau brățară. Actrița Laura Harring a purtat această creație în anul 2002 la Oscar.

10. Sandale inspirate după visele lui Marilyn Monroe, create de Stuart Weitzman – preț 1 milion $.

Numele acestor sandale este primit datorită cerceilor care au aparținut faimoasei blonde de la Hollywood. Piesele de rezistență sunt cristalele Swarovski care sunt înfășurate în trandafiri din satin. În anul 2005, la Academy Awards au fost purtate prima dată de către Regina King, la nominalizarea sa pentru rolul din filmul ” Ray”.

Ne oprim “doar” la locul 10 insa va asiguram ca topul continua, creatiile sunt desavarsite, dar si preturile pe masura.

Desigur, aceste modele sunt adevarate opere de arta si clar nu sunt concepute pentru a fi purtate in viata de zi cu zi. Pentru aceasta va invitam in magazinul nostru pentru a vedea ultimele colectii de pantofi lansate.

Va invitam la comentarii si va intrebam : care pereche ati cumpara daca ati castiga marele premiu la loto?

panfoi-eleganti-pentru-nunta
Ce tip de pantofi ar trebui să porţi în plin sezon al nunţilor

Vara este sezonul nunţilor şi cu siguranţă toată lumea ştie asta. Indiferent de statutul tău, că eşti mireasă sau invitată, trebuie neaparat să ştii ce pantofi să porţi, dar mai ales cum. Pe lângă multe alte decizii pe care trebuie să le iei, pantofii sunt şi ei parte din ele, mai ales dacă ai un statut important. Toate detaliile necesită mare atenţie, foarte multe lucruri au nevoie de implicarea ta, iar uneori ţinuta ajunge să fie printre ultimele lucruri la care te gândeşti. Pantofii se numără printre detaliile importante în plin sezon al nunţilor şi nu ar trebui să-i neglijezi.

Fiecare femeie are nevoie de o perioadă bună de timp în care să se gândească ce va purta la un astfel de eveniment. Cu atât mai mult dacă este mireasă, cu siguranţă va petrece mult timp în căutarea rochiei perfecte. Pe lângă faptul că trebuie să ţi cont de preferinţele tale, forma corpului şi felul în care te simţi în pantofii şi ţinuta ta, sunt şi ele alte criterii necesare. Alegerea pantofilor în această perioadă a anului poate fi mai dificilă decât pare, tot ce trebuie să faci este să nu dai greş.

Rochiile sau ţinutele potrivite pentru un astfel de eveniment se numără printre cele mei grele decizii. Trebuie aleasă lungimea, forma, croiul, culoarea şi nu în ultimul rând accesorizarea. Pantofii fac parte din categoria grea, respectiv dacă rochia este una simplă, pantofii trebuie neaparat să iasă în evidenţă.

În statutul de mireasă, pantofii sunt făcuţi pentru tine. Aşadar dacă vei merge la un magazin specializat de încălţăminte sau vei comanda online, cu siguranţă culoarea va fi alb, crem sau bej. Aceste trei culori calde sunt speciale pentru mirese, iar tot ce trebuie să faci este să te hotărăşti asupra modelului şi a tocului. Nu încerca să porţi altă culoare în combinaţie cu rochia albă, deoarece vei creea o discrepanţă greu de stăpânit şi toţi ochii vor fi ţintiţi spre pantofii tăi. Dacă eşti fană a tocurilor înalte, poţi alege acest tip de încălţăminte, cu menţiunea de a te aştepta la mici dureri după această zi plină. Pentru a păstra eleganţa şi a te simţi confortabil simultan, îţi recomandăm să alegi tocul mediu.

În ceea ce le priveşte pe domnişoarele de onoare, eleganţa trebuie să fie la ea acasă. Sandalele cu tocul înalt sau mediu sunt alegerea perfectă pentru o ocazie atât de specială. Acest tip de încălţăminte îţi oferă lejeritate şi piciorul nu va transpira, spre deosebire de pantofii închişi. Un material potrivit pentru nuntă este cu siguranţă lacul. Sandalele de lac, indiferent de culoare acestora vor fi mereu la modă, iar eleganţa pe care o emani se ridică la nivelul statutului tău de invitat. Domnişoarele de onoare au neaparată nevoie de o piesă de rezistenţă, ţinutele de zi fiind de obicei identice.

Ca o simplă invitată la o nuntă, nu trebuie să te neglijezi deloc! Pantofii eleganţi cu tocul mediu sau înalt pentru locul unde se desfăşoară nunta, vor avea un impact asupra ta, mai mare decât crezi. Poţi alege desigur şi sandalele cu toc, totul depinde de nivelul de confort pe care îl doreşti,

Atât mireasa, domnişoarele de onoare cât şi restul invitatelor, pot opta mai târziu şi pentru o pereche de balerini eleganţi. Balerinii cu paiete, elemente metalice sau strălucitoare te vor face să arăţi elegant, fără a mai fi nevoită să te ridici greu de pe scaun. Balerinii îţi permit să te mişti cum doreşti şi nu-ţi vei pierde din stil şi feminitate.

adidasi
Top 3 pantofi sport pentru femei

Fiecare sezon al anului cere un anumit tip de incaltaminte. Daca pe timpul iernii alegem cele mai calduroase modele de ghete, cizme si botine, in restul anotimpurilor putem alege sa purtam orice alt tip de incaltamine, incepand de la sandale foarte elegante, pantofi cu toc si pana la pantofi sport foarte comozi. Pentru ca vara este foarte aproape si stim ca vrei sa te simti cat mai confortabil cand vine vorba de incaltaminte, in articolul de azi vorbim despre top 3 pantofi sport pentru femei pe care ii poti asorta foarte usor la orice tinuta casual sau sport.

Vara inseamna zile lungi la birou sau prin oras, care se termina cu seri relaxante in compania prietenilor, a colegilor sau a iubitului. Stim ca vrei sa te simti mereu relaxata, iar pentru asta ai nevoie de cele mai comode perechi de pantofi sport care sa iti ofere confort intreaga zi, indferent de orele petrecute la birou sau alergand prin oras, dar care sa iti permita sa faci fata tuturor provocarilor intalnite pe parcursul unei zile.

In magazinul nostru online gasesti modele de pantofi sport pentru femei, care sunt confectionati din matariale de inalta calitate care rezista la temperaturi inalte si lasa pielea sa respire, sunt foar usor asortabili cu orice tinuta si sunt foarte rezistenti in timp, sa ca nu va fi nevoie ca in fiecare vara sa achizitionezi alte perechi. In continuare vorbim despre 3 modele de pantofi sport pe care ii poti alege in fiecare zi, indiferent de activitatile pe care le ai.

Pantofi sport pentru vara

In aceasta categorie intra o multime de modele de pantofi sport, cunoscuti si sub denumirea de “adidasi” pe care ii poti alege sa ii asortezi atat tinutelor clasice sport, cat si tinutelor casual sau smart-casual. Adica, aceste modele sunt perfecte pentru zilele la birou unde ai nevoie de o tinuta casual, drept urmare o pereche de jeansi si o camasa se potrivesc perfect cu o pereche de pantofi sport multicolori, in doua culori sau chiar intr-o sigura culoare.

Nu ai intotdeauna nevoie de pantofi foarte eleganti cu toc pentru a avea o tinuta care se preteaza sedintelor si activitatii de la birou. In magazinul nostru online gasesti o gama variata de modele pentru femei, dar si o gama variata de modele de pantofi sport unisex. Asa ca, tot ce iti ramane de facut este sa alegi modelul si culoarea favorita si sa te simti perfect in noii tai pantofi sport.

Pantofi sport casual

Stim ca femeilor le place sa fie elegante indiferent de stilul vestimentar abordat si indiferent de tinutele pe care le aleg pentru munca la birou. Pentru femeile care isi doresc confort dar si eleganta, propunem o gama speciala de pantofi sport cu platforma. Acest model de pantofi are menirea sa ofere piciorului un nivel crescut de confort, dar si o eleganta aparte.

Pantofii casual pentru femei reprezinta optiunea ideala pentru persoanele foarte active, pentru femeile care au nevoie de usurinta in actiunile intreprinse. Cu jeansi, cu pantaloni stretch, cu rochii, cu fuste drepte sau evazate, pantofii casual din noua colectie se preteaza la stilul vestimentar al fiecarei femei in parte. Nu vei simti oboseala picioarelor atunci cand iti vei insoti copilul in parc, urmarindu-i toate miscarile surprinzatoare si agile, deoarece o pereche de pantofi casual bine alesi te feresc de un astfel de pericol. In acelasi timp, un look romantic pentru plimbari in parc se poate construi pornind de la o pereche de pantofi casual din piele naturala care sa ofere atat confort cat si o imagine placuta privirilor admirative ale celorlalti.

Pantofi sport casual pentru vara

Aceasta categorie pentru femei este o combinatie intre pantofii sport si cei casual, asa ca sunt perfecti pentru femeile care au un stil de viata activ si sunt mereu pe fuga. Pantofii sport pentru femei pline de vitalitate din noua colectie Gepas iti stau la dispozitie pentru a completa un look inspirat si relaxat. Esti o femeie activa, iti place sa fii fit, sa ai un corp tonifiat si placut? Atunci este mai mult decat evident ca pantofii sport nu au cum sa lipsesca din dulapul tau.

Mersul la sala sau la jogging o sa devina si un prilej de etalare a propriei imagini, asa ca o atentie sporita look-ului este necesara. Un outfit bine ales te poate inspira, iti poate crea buna dispozitie, chiar iti poate da incredere in fortele proprii. Atat timp cat poti creste stima de sine prin purtarea de pantofi sport de calitate, de ce sa nu alegi ceea ce este mai bun in acest domeniu pe piata? Acesta este motivul pentru care in magazinul nostru online gasesti doar pantofi confectionati din piele.

Comanda modelele preferate si inspira-te din top 3 pantofi sport pentru femei pe care ii gasesti in magazinul nostru online si bucura-te de calitatea Gepas-Mag!

incaltaminte-femei
5 perechi de incaltaminte femei esentiale pentru vara

Mai sunt doar cateva zile pana cand vara isi va intra oficial in drepturi. Zilele insorite insa, ne bucura deja de cateva saptamani bune. Nevoia de a renunta la botine si cizme si de a scoate tenisii si sandalele din dulap este din ce in ce mai acuta. Trebuie sa recunoastem ca ne simtim mult mai bine atunci cand nu suntem nevoiti sa purtam haine si incaltaminte groase. Dar care sunt tipurile de incaltaminte pentru femei, care nu trebuie sa lipseasca din sifonierul tau in vara aceasta?

Pentru a-ti raspunde la intrebarea de mai sus, am pregatit acest articol. Citeste randurile de mai jos si afla care sunt perechile de incaltaminte esentiale pentru femei in vara aceasta.

1. Balerini

O pereche de balerini poate fi alegerea potrivita oricand, pentru o zi calduroasa. Purtand o pereche de balerini negri sau nude, vei contura un look casual, comod, dar in acelasi timp departe de o tinuta sport, ultra-relaxata. Balerinii sunt foarte usor de asortat, atat cu fuste clos, plisate sau creion, rochii-sarafan, cat si cu pantaloni tigareta pana la glezna, jeansi boyfriend slim sau jeansi simpli.

2. Pantofi sport simpli

Nu trebuie sa incurci adidasii cu care faci sport, cu adidasii pe care ii porti in fiecare zi. Cei cu care faci sport sunt doar pentru sala de sport si nimic mai mult. Industria incaltamintei sport s-a dezvoltat foarte mult in aceasta perioada si pantofii sport au devenit fashionable. Astfel incat, pot fi purtati intr-o multime de combinatii, care mai de care mai creative si mai interesante.

Cea mai importanta calitate a acestora este ca sunt foarte confortabili. Iar noile modele sunt si extrem de usor de asortat. Ai posibilitatea de a-i purta atat cu jeansi, fuste drepte si creion, salopete, pantaloni harem, pantaloni scurti sau bermude, cat si cu rochii minimaliste cu imprimeuri, fuste plisate, rochii-tricou, etc.

3. Stiletto nude si negri

Pantofii stiletto sunt acel model de pantofi care pot fi purtati cu succesc la orice fel de tinuta. Pe acestia poti sa ii asortezi atat la tinute de zi, office sau tinute elegante, cat si la tinute de seara.

Cei nude trebuie sa fie intr-o nuanta apropiata de culoarea pielii tale, o culoare cat mai naturala. Acestia se vor potrivi cu orice piesa din garderoba ta, de la o rochie neagra la una intr-o culoare incandescenta, de la un pantalon cu imprimeu floral la cei mai minimalisti pantaloni albi. Punctul lor forte fiind faptul ca lungesc si subtiaza chiar si cele mai scurte picioare.

Pantofi stiletto negri sunt printre cele mai clasice modele de pantofi intalnite in garderoba unei femei. O pereche de stiletto negri – din piele obisnuita, piele intoarsa sau lacuita – vor fi punctul discret al oricarei tinute, adaugand o nota sofisticata fara sa epateze. Ii vei putea purta ani in sir, cu conditia sa alegi un model cu o linie clasic-modernizata.

4. Sandale cu talpa joasa

Sandalele cu talpa joasa sunt perfecte pentru zilele toride de vara, indiferent ca mergi la serviciu, la cumparaturi sau la o plimbare in parc. E posibil sa le porti zilnic, pe tot timpul verii, de aceea este importanta alegerea modelului. Iti recomand sa alegi o pereche al carei model sa te bucure in fiecare zi si pe care sa o poti asorta la cat mai multe tinute. Daca stii ca garderoba ta de vara e multicolora si imprimata, alege o pereche simpla din piele maro sau neagra. Daca ai o garderoba simpla si neutra cromatic, indrazneste cu o pereche colorata, cu aplicatii sau detalii deosebite.

5. Sandale cu toc

Simplitatea rafinata si stilul minimalist sunt cele ce caracterizeaza perechea perfecta de sandale cu toc. Ai nevoie de un model cu o bareta peste degete si inca una pe glezna. Aceasta sanda se va potrivi tuturor tinutelor de zi, de la jeansi si rochii de birou, la fuste asimetrice, pantaloni imprimati sau fuste creion, si a majoritatii tinutelor de seara.

Acum ca ai aflat care sunt tipurile de incaltaminte pentru femei care nu trebuie sa lipseasca din sifonierul tau vara aceasta, nu ezita sa achizitionezi perechile care iti lipsesc. Viziteaza magazinul nostru online, alege-ti perechile favorite si comanda cu incredere incaltaminte de calitate!

Untitled-design-11
Alege perechea potrivita de sandale femei pentru sezonul cald

Primavara este deja aici, ceea ce inseamna ca nu mai avem mult de asteptat si vara isi va intra in drepturi depline. Asta inseamna ca punem de-o parte toata garderoba de iarna. Uitam de hainele groase, de cizme si bocanci, si scoatem la suprafata hainele lejere. Pantalonii scurti, tricourile, rochitele, si nu in ultimul rand, mult asteptatele sandale isi fac simtita prezenta.

In ceea ce priveste alegere hainelor pentru aceasta perioada, decizia nu este atat de grea. Cu totii optam pentru haine cat mai subtiri, fluide si lejere. Dar cum stau lucrurile in legatura cu schimbarea incaltarilor. Alegem tenisi, adidasi, saboti, sandale, balerini sau espadrile? Deoarece alegerea incaltamintei pentru aceasta perioada este una mai dificila, in articolul de azi vom discuta despre cum alegem cele mai bune sandale pentru femei, pe care sa le purtam in aceasta perioada.

Inainte insa de a porni in cautarea perechii de sandale perfecte, trebuie sa faci o analiza amanuntita a garderobei tale. In primul rand, gandeste-te la vechile tale perechi de sandale. Ce nu ti-a placut la ele? De ce nu le mai porti? Cat erau de confortabile? Dupa ce ti-ai raspuns la toate intrebarile, probabil ai gasit modelul de sandale pe sa le achizitionezi pentru sezonul acesta.

In momentul de fata, pe piata exista o multime de tipuri, modele, culori si materiale de sandale, din care ai posibilitatea sa alegi perechea potrivita pentru tine. Nu uita insa, in ciuda modelelor in trend, trebuie sa fii atenta ca sandalele sa fie confortabile. Indiferent ca mergi la un eveniment, la birou sau iesi in parc, sandalele trebuie sa iti ofere confort, sa iti sustina piciorul si sa nu iti provoace rani.

Hai sa vede care sunt cele mai populare 2 tipuri de sandale si unde putem sa le purtam.

1. Sandalele cu talpa joasa

Sandalele cu talpa joasa, sunt probabil cele mai cunoscute, prietenoase si purtate modele de sandale de pe piata. Acestea sunt in primul rand comode, sic si foarte usor de asortat. Pentru diversitate si pentru asortarea la mai multe tinute, poti sa achizitionezi mai multe perechi. In felul acesta vei putea sa le asortezi diferit in fiecare zi. Acestea sunt potrivite pentru a fi purtate atat zi de zi, cat si pe plaja, la piscina sau la o petrecere in aer liber.

2. Sandalele cu toc

Dupa sandalele cu talpa joasa, cele cu toc sunt probabil cele mai cunoscute si mai purtate perechi de sandale din intreaga lume. Fiecare femeie iubeste pantofii cu toc, asa ca nici sandalele cu toc nu reprezinta o exceptie. Se stie in schimb despre acestea ca nu sunt unele dintre cele mai confortabile perechi de incaltaminte pe care putem sa le alegem. Astfel ca, daca doresti sa porti sandale cu toc, dar in acelasi timp nu vrei sa ti se umfle si sa te doara picioarele, ai posibilitatea sa alegi sandalele cu platforma.

Sandalele de tip platforma pot fi purtate intr-o multime de combinatii, fiind potrivite atat pentru o zi la birou, cat si pentru un eveniment nu foarte sofisticat. Sandalele cu toc in schimb, sunt mult mai pretioase si mai pretentioase. Acestea fiind potrivite inclusiv rochiilor elegante si evenimentelor sofisticate.

Suntem siguri ca exista macar o pereche din fiecare in garderoba ta, sau poate chiar mai multe. Astfel ca in continuare vom vorbi despre care sunt celelalte 2 lucruri importante la care trebuie sa fii atenta ca sa alegi perechea potrivita de sandale.

Foarte important este sa alegi marimea portivita. Sigur, poti sa spui ca este evident faptul ca vei alege o marime potrivta pentru tine, insa este un lucru pe care nu trebuie sa il scapi din vedere. Nu vrei sa alegi o pereche de sandale care sunt prea mici pentru ca, evident, picioarele tale vor avea de suferit. Insa nici o pereche de sandale cu un numar mai mare nu este recomanda. Nu numai ca te vei simti stanjenita, dar vor arata si extrem de ridicol.

Fii foarte atenta la materialul din care sunt confectionate. Daca vrei ca atat picioarele cat si pielea ta sa se simta bine, alege materialul potrivit. De regula, pielea naturala si materialele textile vor fi alegerile perfecte. Sandalele din piele sunt considerate cele mai confortabile, lasand pielea sa respire.

In magazinul nostru gasesti cele mai bune sandale pentru femei, intr-o multime de variante, modele si culori. Poti sa alegi sandale cu talpa joasa, cu toc mic sau din contra, o pereche de sandale cu toc inalt. Pregateste-te din timp si nu lasa vara sa te ia prin surprindere!

gepas-articol
Incaltaminte pentru femei potrivita sezonului cald

Dupa cateva luni in care toata lumea a cautat cei mai caldurosi papuci, a sosit in sfarsit timpul sa cautam pantofi colorati, comozi si perfecti pentru sezonul care tocmai incepe. Daca pana acum doamnele si domnisoarele au fost in cautarea celor mai frumoase si comode perechi de cizme, botine sau ghete, este timpul sa discutam pe larg despre cele mai frumoase modele de de incaltaminte pentru femei pe care sa le porti cu bucurie in zilele calde.

Pentru ca iubim, pretuim si respectam femeia, in magazinul nostru online gasesti modele clasice, dar si moderne pentru doamne si domnisoare de toate varstele. Mizam pe calitate, dar si pe frumos, asa ca indiferent de modelul pe care il alegi, te vei bucura de incaltaminte de calitate si foarte comoda. Iar acum, hai sa vedem impreuna cum alegi incaltamintea potrivita pentru sezonul cald.

Pantofi cu toc

Acest tip de pantofi se preteaza oricarei varste, asa ca indiferent de varsta pe care o ai, poti alege sa porti pantofi cu toc in sezonul cald. In functie de inaltimea tocului, acesti pantofi pot fi purtati fie la petreceri, la birou sau la iesirea in oras cu prietenii. Pantofii cu toc au menirea de a completa tinutele tale si de a-i oferi piciorului un aspect frumos.

Pantofii cu toc se pot purta cu usurinta atat la pantaloni, cat si la fuste sau la diferite rochii mai mult sau mai putin elegante. De exemplu, daca doresti sa fii eleganta la birou, poti alege o pereche de pantofi cu toc care sa iti completeze pantalonii si pe care sa ii asortezi cu usurinta cu geanta. Cel mai des, pantofii cu toc sunt cei mai buni prieteni ai femeilor in special atunci cand este nevoie sa accesorizeze tinutele elegante la diferite evenimente.

Sandalele cu toc

Sandalele cu toc sunt perfecte in sezonul cald datorita elegantei, dar si datorita confortului. Acest tip de incaltaminte se preteaza perfect rochiilor elegante pentru diferite evenimente, dar sunt perfecte si daca iti doresti sa accesorizezi o pereche de jeansi lungi sau scurti sau unele fuste.

Fii atenta ca atunci cand alegi sa porti acest tip de incaltaminte, trebuie sa optezi si pentru o pedichiura perfecta. Alege sa iti asortezi sandalele cu manichiura si pedichiura sau cu geanta si alte accesorii. Daca iti doresti o pata de culoare pentru tinuta ta, alege culori aprinse pentru sandalele tale si poarta-le cu incredere!

Pantofi casual

Acesti pantofi, la fel ca si cei despre care am vorbit mai sus, sunt perfecti pentru orice varsta. Un avantaj in comparatie cu pantofii si sandalele cu toc este reprezentat de confortul si comoditatea pe care pantofii casual ti le ofera intreaga zi. Se asorteaza usor cu orice tinuta, sunt foarte comozi si usor de purtat. In magazinul nostru online gasesti diferite modele si diferite culori pe care le poti combina in fiecare zi.

Balerini

Acest tip de incaltaminte se numara printre cele mai comode si confortabile modele pe care majoritatea femeilor le aleg in special atunci cand urmeaza o zi aglomerata. Statul in picioare sau “alergatul” in oras pentru rezolvarea diferitelor probleme, solicita foarte mult piciorul. Gasesti modele simpliste, elegante, dar si pentru purtarea zilnica.

Poti alege o pereche de balerini pentru munca la birou, dar si pentru o iesire in oras. Balerinii sunt incaltari simple care te ajuta sa iti accesorizezi si completezi orice tinuta. In magazinul nostru online gasesti o multime de modele disponibile pentru orice varsta si pentru toate gusturile.

Pantofi sport

Stim ca uneori simti nevoia sa iti relaxezi picioarele chiar daca urmeaza o zi aglomerata. Pentru asta, in magazinul nostru online gasesti o gama variata de pantofi sport pe care ii poti alege si atunci cand tinuta ta este una office sau casual.

Modele pe care le gasesti in magazinul nostru online sunt confectionate din materiale de inalta calitate, sunt foarte confortabile si sunt foarte usor de intretinut. Aceste modele pot fi atat alegerea domnisoarelor, cat si alegerea femeilor de orice varsta.

Daca iti doresti sa fii pregatita pentru fiecare zi, cel mai indicat lucru este sa alegi cate o pereche din fiecare categorie. In acest fel, orice tinuta vei aborda, vei avea la indemana cele mai frumoase modele de incaltaminte pentru femei si cu siguranta vei fi mereu in centrul atentiei.

Alege modelele preferate din magazinul nostru online si bucura-te de cele mai calitative perechi de incaltaminte pe care le-ai avut vreodata!

pantofi-eleganti-pentru-femei
Alege pantofii potriviti in functie de eveniment

Se spune ca indiferent de tinuta pe care o alegi, pantofii sunt cei care atrag atentia si care au puterea de a scoate orice tinuta din anonimat. Dar pentru a obtine efectul dorit, trebuie sa fii foarte atenta si sa alegi pantofii potriviti, in functie de eveniment, locatie, tinuta, culori si texturi. Cei mai frumosi pantofi eleganti pentru femei, cele mai spectaculoase sandale sau o pereche de incaltaminte clasica pot fi definitorii atunci cand faci alegerea potrivita.

De cele mai multe ori, alegerea perechii de pantofi potrivite poate fi o reala provocare. Si asta pentru ca trebuie respectate atat trendurile, cat si regulile nescrise in functie de care se face selectia, tinand cont de evenimentul la care vei participa. Nu trebuie insa sa scapi din vedere nici felul in care te simti atunci cand porti respectiva pereche de pantofi. Inainte de trenduri, standarde, eveniment si alte reguli nescrise, trebuie sa ai in vedere ca pantofii pe care urmeaza sa ii port sa fie comozi si sa nu te jeneze.

Pentru a-ti usura deciziile in ceea ce priveste alegerea pantofilor potriviti in functie de evenimentul la care urmeaza sa participi, urmareste cu atentie sfaturile din randurile de mai jos.

1. Care este incaltamintea potrivita pentru birou, o intalnire de afaceri sau o ocazie formala?

In cazul in care urmeaza sa participi la un eveniment business, la o sedinta importanta sau la o reuniune la care dress code-ul este dominat de stilul office, alegerea incaltarilor trebuie facuta cu mare atentie. Incaltamintea pentru aceste tipuri de evenimente sau intalniri este caracterizata de simplitate si eleganta.

In acest caz, alegerea potrivita poate fi atat o pereche de stiletto simpli, cat si o pereche de pantofi clasici cu toc jos sau chiar fara toc. De asemenea, in aceste circumstante paleta de culori din care vei putea alege este destul de restransa. Pantofii negri sunt cei mai populari in acest context, insa nici pantofii nude, bej sau albi nu sunt o alegere gresita.

2. Care este incaltamintea potrivita pentru plimbari, iesiri in oras sau evenimente mai putin formale?

In astfel de cazuri, ne confruntam cu mai putine restrictii, accentul fiind pus pe confort si pe comoditate, si mai putin pe eleganta. Pentru a contura un look vesel si fresh poti opta pentru pantofi comozi, viu colorati sau chiar pentru o pereche de incaltaminte sport. Atat sandalele fara toc, sau cele ortopedice, cat si balerinii, mocasinii sau orice alt tip de incaltaminte care ofera confort sporit picioarelor sunt potrivite pentru plimbari in oras, in parc, la cumparaturi sau la evenimente mai putin formale.

3. Care este incaltamintea potrivita pentru evenimente pretentioase desfasuarte seara?

Pentru astfel de evenimente exista de asemenea numeroase optiuni in materie de incaltaminte si normele sunt mult mai permisive. Poti asadar, sa alegi atat pantofi clasici, cat si stralucitori, decupati, cu platforma, cu toc gros, cu toc subtire, etc.

In aceste situatii, pantofii devin accesoriile indispensabile care completeaza tinuta si in cazul in care este nevoie, o scot din anonimat. Este de preferat ca incaltamintea aleasa pentru astfel de evenimente sa lase picioarele la vedere, punandu-le in valoare.

Materialele din care sunt realizati pantofii trebuie si ele sa respecte importanta evenimentului. Se pot alege pantofi din piele naturala, dar si cei care includ aplicatii lucioase sau insertii de alte materiale precum dantela, matasea sau catifeaua. De asemenea, atat o pereche de sandale cu toc si bretele fine, cat si o pereche de stiletto cu toc inalt se pot numara printre perechile de incaltari potrivite ocaziei.

4. Care este incaltamintea potrivita pentru petreceri aniversare sau cocktail-uri?

Aceste tipuri de evenimnete sunt cele la care in functie de locatie si de tematica evenimentului poti sa alegi atat o pereche de incaltari joase cat si o pereche de pantofi sau sandale cu toc. Nu trebuie insa sa pierzi din vedere detaliile, si cu siguranta nu este indicat sa te prezinti cu o pereche de pantofi cu toc foarte inalt si slipitori.

Cu ajutorul unor sandalele cu toc gros in culori vii, unor balerinii, sandalele joase, pantofi oxford sau alte tipuri de pantofi nu foarte eleganti, vei putea contura un look armonios si potrivit atat evenimentului, cat si locatiei unde acesta va avea loc.

Asadar, tine cont de sfaturile de mai sus si achizitioneaza-ti cate o pereche din cei mai frumosi pantofi eleganti pentru femei, sandale cu toc inalt, sandale joase, stiletto, balerini si pantofi sport. Avand in sifonier cel putin cate o pereche din fiecare, indiferent de evenimentul la care va trebui sa participi, vei avea incaltamintea potrivita. Intra pe site-ul nostru si comanda pantofi eleganti, office sau de zi cu zi, la cele mai bune preturi!

genti
Cum alegem poseta potrivita pentru orice eveniment

Toata lumea stie ca femeile sunt cele mai gingase si iubitoare fapturi din intreaga lume, drept urmare au nevoie de foarte multe haine, de multi pantofi si de multe accesorii, de care bineinteles ca au foarte multa grija. Pentru ca ne gandim mult la ele si ne dorim ca ele sa fie cele mai fericite, am ales sa atingem un subiect destul de delicat pentru vietile lor, si anume cele mai frumoase posetele pentru femei pe care le poti achizitiona din magazinul nostru online.

Nu exista nicio femeie care sa nu aiba in garderoba ei cel putin o poseta sau o geanta pe care sa o utilizez zilnic sau la ocazii speciale. Indiferent daca vorbim de o geanta mare, una pentru evenimente speciale, o geanta tip plic sau cate si mai cate, acest accesoriu este foarte important deoarece completeaza perfect fiecare tinuta si te scapa de aglomeratia care se poate crea atunci cand ai la tine cheile, telefonul, rujul, actele si multe altele. In cele ce urmeaza, o sa vorbim in detaliu despre cateva tipuri de genti si intrebuintarile lor.

Geanta de zi

Se intampla destul de rar sa vedem pe strada femei care nu au o geanta in mana sau pe umar, indiferent ca e vorba de necesitate sau doar doresc sa isi completeze tinuta. In fiecare zi ai nevoie sa duci ceva cu tine la job, la scoala sau pentru activitatile zilnice.

Cele mai potrivite genti pentru zi sunt cele care iti permit purtarea atat pe umar, cat si in mana. Asa ca, trebuie sa te orientezi in asa fel incat sa alegi o geanta cu manere destul de mari, dar si cu o curea pentru umar. Este necesar ca geanta de zi sa fie spatioasa, pentru ca niciodata nu stii de cate lucruri ai nevoie intr-o zi.

Poti alege o geanta patrata sau dreptunghiulara care are mai multe compartimente si poti evita haosul creat cand cauti ceva in graba. Mizeaza pe comoditate, calitate si o culoare usor de asortat.

Geanta casual

In aceasta categorie intra gentile putin mai elegante, care pot fi purtate la fel ca si cele de zi, de exemplu atunci cand mergi la birou, cand ai o intalnire de afaceri sau cand stii ca iesi in oras dupa programul de munca. Gentile casual se pot asorta perfect si cu tinute mai elegante si le poti lua cu tine chiar si la mici petreceri sau in alte locuri unde trebuie sa fii mai eleganta.

Nu este necesar sa fie foarte spatioase, deoarece cu siguranta nu ai nevoie de foarte multe lucruri cand esti la o intalnire de pilda. Este de ajuns sa fie spatioase cat sa iti incapa strictul necesar si poate un pic mai mult (niciodata femeile nu au destule lucruri in geanta si niciodata nu stii de ce ai nevoie). Incearca sa iti alegi geanta casual in asa fel incat culoarea ei sa fie usor asortabila cu pantofii tai sau chiar cu intreaga tinuta. Daca totusi esti putin mai excentrica, iti poti pune toata increderea in geanta ca fiind piesa de rezistenta a tinutei tale.

Geanta eleganta

Acesta este categoria gentilor care vad lumina soarelui de foarte putine ori intr-un an. Gandeste-te la o geanta pe care o iei cu tine la o nunta: bineinteles ca nu vei alege sa porti acea geanta sclipitoare intr-o zi obisnuita de munca. Insa chiar daca gentile din aceasta categorie sunt utilizate destul de rar, trebuie sa stii ca sunt printre cele mai elegante si importante genti din viata unei femei. Ele iti pun in evidenta tinuta, iti permit sa iei cu tine strictul necesar si sa arati fabulos. Exista o multime de modele disponibile, ajunge doar sa alegi modelul potrivit stilului tau si sa o iei cu tine la orice eveniment important care cere o tinuta foarte eleganta.

In concluzie, ideal ar fi ca fiecare femeie sa aiba macar cate o geanta din fiecare categorie, dar avand in vedere ca le cunoastem, sigur nu se vor opri la trei. Si adevarul este ca niciodata nu strica sa ai o geanta in plus. Asa ca, accesorizeaza-te corespunzator cu cele mai frumoase posetele pentru femei pe care le gasesti in magazinul nostru online si care ajung la tine in cel mai scurt timp!

incaltaminte-barbati
5 tipuri de incaltaminte nelipsite din sifonierul barbatilor

Incaltamintea barbatilor este mult mai plictisitoare decat cea a femeilor, ar putea spune multa lume. Dar acesta este doar un stereotip care exista din mai multe motive. Printre principalele motive se numara faptul ca barbatii in general, nu vorbesc despre incaltamintea lor, nu isi schimba incaltarile atat de des precum femeile si nu achizitioneaza foarte multe perechi.

Pe piata exista insa, o mare diversitate de incaltaminte pentru barbati, iar despre acestea vom discuta in randurile ce urmeaza. Sa vedem care sunt cele 5 tipuri de incaltaminte pe care orice barbat trebuie sa le aiba in garderoba proprie, cum si unde poate sa le poarte:

1. Tenisi sau adidasi

Tenisii si adidasii (pantofii sport) se numara printre cele mai comode si cele mai iubite tipuri de incaltaminte atat in randul barbatilor cat si in randul femeilor. Acestia reprezinta majoritatea modelelor pe care barbatii le detin in materie de incaltaminte si pe care le poarta cu drag in orice perioada a anului. Atat tenisii cat si adidasii sunt accesoriile perfecte pentru tinutele sport, dar si pentru cele casual.

Acest tip de incaltaminte este des purtata si in randul celor ce lucreaza la birou si doresc o incaltaminte mai usoara si mai lejera pentru intreaga zi, dar si de cei ce lucreaza in domenii mai putin pretentioase. Numeroasele modele, culori si firme care se gasesc in momentul de fata pe piata, faciliteaza purtarea acestui tip de incaltaminte in aproape toate domeniile de activitate, si la anumite evenimente mai pretentioase.

2. Ghete pentru sezonul toamna-iarna

Chiar daca acest tip de incaltaminte nu se numara printre preferatele barbatilor, ba chiar sunt unii care nu le poarta deloc, ghetele sunt cele mai potrivite pentru sezonul rece. Acestea sunt potrivite atat pentru zilele ploioase de toamna cat si pentru zilele racoroase ale iernii. Se gasesc intr-o gama variata de modele si culori, fiind potriviti atat tinutelor mai formale cat si celor casual.

3. Pantofi tip Oxford

Acest tip de incaltaminte este fabricat intr-o gama variata de modele si culori, de asemenea din mai multe tipuri de materiale. Poti sa optezi pentru cei cu imprimeu sau cei perforati, ambele variante arata foarte bine si pot scoate din anonimat orice tinuta.

Pantofii Oxford sunt ideali pentru a fi purtati la orice eveniment si se potrivesc atat la blugi cat si la costum. Acesta este tipul principal de incaltaminte care nu trebuie sa lipseasca din garderoba ta, deoarece poate sa te scoata din orice incurcatura si se potrivesc in multe situatii.

4. Mocasinii barbatesti

Seamana cu cei Oxford insa neavand siret, nu sunt atat de eleganti si de impunatori. Acest tip de incaltaminte este foarte versatila, se poate purta pentru a merge la birou, pentru o plimbare sau o iesire cu prietenii. Se potrivesc perfect tinutelor cu jeansi si un cardigan, pantaloni din panza sau un costum casual fara cravata.

In aceasta categorie intra mai multe tipuri de mocasini: mocasini cu ciucuri, mocasini simpli si mocasini decorati pe limba cu cusaturi vizibile. Mocasinii sunt incaltamintea potrivita pentru zilele calduroase de vara.

O regula nescrisa a modei spune ca mai ales pe timp de vara, mocasinii trebuie purtati fara sosete. Regula e valabila indiferent ca alegi sa ii porti la o pereche de pantaloni scuri sau lungi. Astfel pastrandu-le minimalismul si aerul clasic.

5. Pantofii Brogue

Acesti pantofi cu siret au o cusatura englezeasca si prezinta perforatii decorative in partea din fata. Sunt pantofi plini de masculinitate, clasici si eleganti. Pantofii Brogue sunt mai putin formali ca cei Oxford, dar de asemenea pot fi purtati atat la blugi, cat si la diverse costume. Cu putina imaginatie acest tip de pantof poate fi purtat la orice.

Pantofii de acest tip sunt intalniti cel mai des ca fiind confectionati din piele in nuante de negru si maro. Dar ei sunt confectionati in general dintr-o gama variata de materiale. Totodata in mai multe modele si culori, astfel incat sa poti sa gasesti perechea potrivita pentru fiecare eveniment.

Cand faci cumparaturi de obicei te lasi influentat de moda sau de impulsul de moment, dar este important ca atat obiectele vestimentare cat si incaltamintea pe care o achizitionezi sa fie ceea ce ai nevoie. Diversitatea de incaltaminte pentru barbati este din ce in ce mai mare, trebuie insa sa ai in vedere si in garderoba, bineinteles, modelele clasice pe care poti sa le porti la majoritatea tinutelor si evenimentelor.

Hai in magazinul nostru online si comanda cu incredere incaltaminte moderna si de calitate pentru barbati!  

articole-gepas
Ce trebuie sa urmaresti atunci cand iti alegi ghetele perfecte

In fiecare an, una dintre preocuparile noastre este sa achizitionam incaltamintea perfecta pentru fiecare sezon. Daca primavara si vara alegem botine subtiri si sandale sau pantofi cu toc, toamna si iarna trebuie sa ne pregatim corespunzator pentru zilele ploioase sau cele cu zapada si grade cu minus. Exista cateva criterii pe care trebuie sa le iei in considerare atunci cand urmeaza sa achizitionezi modelul perfect de ghete pentru femei. Asa ca, urmareste articolul si vezi la ce trebuie sa fii atenta si care sunt cele mai potrivite modele pentru sezonul rece.

Exista foarte multe modele de incaltaminte pe piata, insa doar calitatea materialelor si a confectionarii acestora vor face ca modelul ales de tine sa reziste in timp si sa te protejeze. Trebuie sa iei in calcul toate conditiile meteo dintr-un sezon atunci cand urmeaza sa achizitionezi o noua pereche de ghete. Ploaia, umezeala, temperaturile scazute si orele petrecute la munca sunt factorii care iti pot spune cat sunt de calitative ghetele alese de tine. Insa, pentru a nu risca si pentru a alege modelul perfect, vezi care sunt lucrurile la care trebuie sa fii atenta.

Materialul

Acesta este primul detaliu la care trebuie sa te gandesti atunci cand urmeaza sa achizitionezi o noua pereche de ghete. Cele mai calitative modele sunt cele care sunt confectionate din piele naturala sau materiale impermeabile, dar care nu lasa piciorul sa transpire. Alege o pereche de ghete care sa fie confortabile atunci cand vine vorba de cele peste opt ore pe care le petreci incaltata, in special la munca. Materialele calitative din care sunt confectionate mentin temperatura optima a pielii piciorului, il protejeaza de frig, vant si umiditate. In magazinul nostru online gasesti doar produse de calitate pe care le vei purta pana la epuizare.

Talpa

Un alt aspect important atunci cand te decizi ca este tipul sa achizitionezi ghete noi, este talpa. Alege doar incaltaminte care dispune de o talpa mai groasa si cu aderenta, iar in acest fel vei avea stabilitate chiar si in zilele cu zapada si gheata si vei tine la distanta umezeala. Alege modele confortabile, care sunt perfecte si atunci cand ai foarte mult de mers pe jos, dar si atunci cand petreci foarte mult timp la birou.

Cusaturile

Chiar daca perechea preferata de ghete este lipita, cusaturile sporesc rezistenta ghetelor si astfel le poti utiliza mai mult timp. Nu va exista riscul ca ghetele tale sa se rupa, iar in acest fel vei putea sa le utilizezi chiar si atunci cand ploua cu galeata cateva zile la rand. Fiecare mic detaliu duce la confortul tau in fiecare zi, asa ca fii foarte atenta la cusaturile pe care modelul preferat le are.

Inchiderea

Exista o multime de modele din care poti alege, insa in magazinul nostru online gasesti ghete cu sireturi, cu fermoar sau cu alt tip de inchidere. Este important sa alegi cel mai confortabil model, indiferent de sistemul de inchidere. Daca nu poti sa te decizi care este modelul preferat, gasesti si ghete care dispun de inchidere cu fermoar, sireturi si curea. Cu siguranta stii care este sistemul de inchidere care te avantajeaza si care iti ofera cel mai inalt grad de confort.

Captuseala

O captuseala potrivita poate face diferenta intre o zi reusita la munca si una care a trecut foarte greu. Captuseala, impreuna cu materialul din care sunt confectionate ghetele sunt cele doua componente care mentin temperatura piciorului la nivelul optim. Fie alegi captuseala din blana naturala, ecologica sau alt material, important este ca picioarele tale sa fie rasfatate intreaga zi, indiferent ca esti la munte, alergi prin oras pentru a rezolva diverse lucruri sau esti la munca in birou. Chiar si atunci cand stai jos foarte multe ore este important ca picioarele tale sa fie relaxate si tu sa iti poti desfasura activitatea in cele mai bune conditii.

Design

Bineinteles ca design-ul primeaza de cele mai multe ori atunci cand vrei sa achizitionezi o noua pereche de ghete, insa tine minte si celelalte aspecte de mai sus. Alege intotdeauna stilul care te defineste si care te avantajeaza. In magazinul nostru online gasesti atat modele clasice, cat si modele moderne pe care le poti asorta foarte usor cu orice tinuta. Important este sa alegi modelul preferat, dar si culoarea favorita, pentru ca cel mai important este sa te simti bine in pielea ta, iar incaltamintea este unul din articolele vestimentare care iti da incredere in tine.

Daca urmeaza sa achizitionezi modelul perfect de ghete pentru femei, tine minte toate aceste aspecte si comanda cu incredere cele mai calitative perechi de incaltaminte din magazinul nostru online!

RSS
Follow by Email